Aplicabilă serviciilor prestate fizic la sediul Trouble Academy
Data intrării în vigoare: 14 februarie 2026
1. Domeniul de aplicare
Prezenta politică reglementează condițiile de anulare pentru serviciile oferite de Trouble Dance Company SRL, denumită în continuare Trouble Academy.
Academia nu comercializează produse fizice și nu desfășoară activitate de comerț electronic. Serviciile sunt contractate și prestate fizic, la sediul academiei.
2. Înainte de începerea serviciului
Solicitările de anulare trebuie transmise în scris la adresa de e-mail oficială.
Academia își rezervă dreptul de a analiza fiecare solicitare individual.
Pentru cantonamente și deplasări, pot fi reținute costurile deja angajate (rezervări, transport, cazare).
3. După începerea serviciului
După începerea abonamentului, cursului sau evenimentului:
sumele achitate nu sunt rambursabile;
renunțarea voluntară nu atrage restituirea totală sau parțială a taxei achitate;
neparticiparea nu exonerează de obligația de plată.
4. Absențe
Abonamentele pot fi prelungite exclusiv în următoarele situații:
motive medicale dovedite prin adeverință medicală;
participarea la deplasări oficiale organizate de Trouble Academy.
În lipsa documentelor justificative, absențele nu se recuperează.
5. Inaplicabilitatea dreptului de retragere
Întrucât serviciile sunt contractate și prestate fizic, la sediul academiei, iar plata prin Netopia reprezintă doar o modalitate tehnică de procesare a plății cu cardul la sediu, nu se aplică dispozițiile privind dreptul de retragere aferente contractelor la distanță.