Experiențele din culisele competițiilor internaționale de dans urban rămân adesea necunoscute publicului larg, însă Paul Gheorghe, fondatorul Trouble Academy și Elite Judge în cadrul Hip Hop International, ne aduce în prim-plan o perspectivă autentică asupra acestui univers. Dincolo de responsabilitatea notării prestațiilor, acesta a subliniat atmosfera electrizantă a evenimentului și impactul pe care astfel de competiții îl au asupra scenei de street dance.
Cum v-ați simțit să vă reîntoarceți în postura de jurat în cadrul Hip Hop Internațional Irlanda?
,,Păi în primul rând, Hip Hop International Irlanda este un loc în care cu adevărat văd evoluția de la an la an. Îmi amintesc când am fost cu 4 ani în urmă, cum erau la început și cum au reușit să ajungă într-un punct atât de înalt încât, atât la Megacrew adulți, cât și la Juniori au reușit să crească enorm de mult astfel încât nivelul lor a ajuns într-un punct în care trec de semifinalele Campionatului Mondial, ceea ce înseamnă că nu este wow, este SUPER WOW.”
Considerați ca a influențat cultura locală atmosfera jurizării?
,,Nu, nu consider că a influențat cultura locală jurizarea, pentru că în primul și primul rând, Hip Hop-ul are un limbaj comun în ceea ce înseamnă identificabilitatea stilului și a mișcărilor din stilul respectiv, pentru că toate au o istorie și o poveste, dar modalitatea de abordare a lor prin ceea ce fac ei și prin felul prin care o interpretează fiecare… Da, reprezintă cultura de Hip Hop a țării respective. De exemplu Franța, nu poate avea aceeași structură de Hip Hop, de cultură, de tot cum este Irlanda, cum est România sau o altă țară.
Cultura influențează, dar influențează în mare parte comunitatea și modul de viață și expresivitate al fiecăruia din exprimările pe care le au în funcție de societate și de alte situații de genul. Dar propriu-zis, pentru jurizare nu influențează pentru că în primul rând avem un regulament bine definit, peste care jurizăm, și în aceeași măsură, îl respectăm 100%, pentru a desemna campionul către ceea ce înseamnă Campionatul Mondial, să se lupte la nivel Mondial.”
Cum gestionați oboseala sau volumul mare de decizii?
,,Da, este o întrebare foarte bună. Oboseala este un factor foarte important în luarea unor decizii. În momentul în care ești oboist, nu poți avea acuratețea de a dezvolta ceea ce tu faci, ce trebuie să gândești din perspectiva juratului la ceea ce ți se demonstrează pe scenă. De multe ori, oboseala face în așa fel încât creierul tău să nu poată să facă distincția foarte clar, și s-ar putea câteodată să produci niște greșeli maximale. Tocmai din acest motiv indic ca odihna să fie un lucru prioritar pentru dezvoltarea lucrurilor în situația jurizării. Joacă un rol mult prea important, și da. Oboseala poate fi un factor ce influențează procesul de jurizare, și nu va fi acuratețe totală.”
Ce ați învățat din această competiție?
,,Am învățat în această competiție că determinarea este un lucru important, indiferent decât de greu ar fi sau ce s-ar întâmpla, se pot face foarte multe lucruri bune, lucruri cu impact, lucruri care te pot ajuta să crești și să faci totul la un nivel înalt. Am învățat că nu trebuie să te oprești indiferent de cât de greu ar fi.”